Corectitudinea inseamna rautate

De mai multe zile ma apasa o idee care s-a conturat la inceput destul de vag, mai mult ca o stare, senzatie, emotie. Apoi a inceput sa se formuleze: Corectitudinea (poate) insemna rautate. E greu totusi de pus in cuvinte. Ar fi poate mai clar sa dau cateva exemple (de la care mi-a venit ideea asta sau care, in zilele urmatoare, mi-au intarit-o). N-o sa o fac, pentru ca nu cred ca ar fi ok.

Ideea este, in mare, ca atunci oamenii care incearca sa impuna altora diverse reguli (poate chiar general recunoscute sau mai personale, dar argumentate logic) fara sa tina seama de situatie, context – sau mai ales de ceea ce inseamna toleranta, intelegere, empatie – acei oameni devin mai degraba rai (sau cel putin rautaciosi), limitati, opaci sau cel putin niste roboti ai corectitudinii.

Si acum, scriind acest post ajung in punctul in care as putea schimba titlul in “Corectitudinea dezumanizeaza”. Binenteles, vorbim de corectitudinea dusa la extrem (mai bine zis raportarea la celalalt in primul rand in termeni de corectitudine.

E clar ca nu am o demonstratie argumentativa in acest moment pentru toata pseudo-teoria asta. Urmeaza sa mai reflectam si sa revenim.

Lasă un Răspuns