Nae meorisokui jiwoogae

Sau pe numele lui international “A moment to remember“.  Coreea de Sud, 2004.

Sambata. Dupa ce in timpul zilei ai fost la Cahul cu masina cu dl Mihai (conduce intradevar incet, nu a depasit 90/h niciodata, dar in mod normal 60-70) ai vazut casa de cultura, ai discutat ceva si apoi ai mancat o costita parca, te-ai intors rupt de oboseala si de cald pe la 5 dupa-amiaza acasa.

Pentru ca erai asa de obosit ai decis ca nu mai iesi din casa si te uti la tv pana adormi. Doar ca sambata seara la tv nu sunt prea multe talk-show-ri (somniferele tale preferate). Asa ca a trebuit sa zapp-ezi dupa un film ceva. Din cele 3 programe romanesti generaliste nu ai gasit decat Die Hard parca. Ai privit 5 minute si nu ai mai rezistat. Pe un canal moldovenesc era un film asiatic. Ai trecut de vreo 2 ori peste el, ai privit cate un minut si ai banuit ca e cu karate. Nu, asta nu aveai chef. Cred ca pana la urma te-ai intors la Realitatea cu Euroscepticii sau alte chestii, parca.

A doua zi dimineata, din intamplare ai ajuns – aici a fost o pauza de 20 de minute de la scris pentru o interventie “scurta” a dnei A – pe acelasi canal tv de aseara cu filmul asiatic.

Ei, nu stiu exact ce imagine te-a facut sa te opresti si sa te uiti 5 min. Apoi te-ai asezat in fotoliu si l-ai privit. Era pe la inceput. A, stiu. Ti-a atras atentia o piesa din coloana sonora care iti placea de mai demult: El dia que me quieras. Aici ai vazut varianta originala a piesei cantata de Carlos Gardel. In film canta o tipa. Coloana sonora a filmului (pe care o asculti de aici si acum cand scrii) ti-a placut mult. Mai ales ca aducea ca idee cu atmosfera din alt film asiatic “In the mood for love“.

Ei, despre ce e vorba? E despre un moment fain pe care sa ti-l amintesti. Nu-ti trebuie – pare-se – neaparat o viata fericita. Probabil ca nici nu poate fi. Dar o fi vreun moment de fericire pe care sa incerci sa ti-l amintesti  (chiar si daca ai Alzheimer), pe care sa incerci sa nu-l uiti. Bine, si coreenii astia au o capacitate de interiorizare, de traire (adanca, ascunsa) de intelegere, de acceptare (nu fara lupta) de rezolvare altfel a conflictului. Poate ca asta te-a si impresionat placut la filmul asta. E o stare pe care ti-o da, nu e poate un film extra, nu e cu happy-end (desi are momente amuzante dar si enervante) dar daca te-a tinut duminica dimineata (cand tu ieseai de obieci in oras) in casa si te-a facut sa te uiti (desi nu mai aveai rabdare sa te uiti la un film pe tv de mult), inseamna ca ceva a avut.

Uitasesi si cum se cheama piesa care ti-a placut si filmul. Azi, intr-o pauza, ai luat-o pe firul memoriei, ai cautat prin playlistul tau de vreo mie si ceva de tangouri, ai gasit piesa in cele din urma in vreo 3 variante apoi usor usor ti-ai amintit ca filmul e ceva cu amintire si pe IMDB ai gasit destul de usor chiar. Si mai surprinzator ca ai gasit si coloana sonora a filmului pe net. Fain.

Urmeaza o noua saptamana grea de munca si iarasi nu vei mai avea ce povesti pana sambata -duminica probabil. Sau poate …