Dupa ce cu o seara inainte ai fost la o milonga cu muzica live la care ai si filmat dar nu mai stii unde ai pus inregistrarea si pozele (cateva) pe care le-ai facut – a, poate pe laptop, e de cautat, maine – ai plecat sambata pe 23 dec, cred, cu intercityul spre Moldova, la ai tai.
Fireste, acum iti amintesti – parca uitasesi – in sambata aceea ti-ai dat seama pe la 12 ziua, cand iti faceai bagajul, ca ai uitat aparatul de fotografiat in clubul in care ai fost la milonga. (Intradevar, uitatsesi de faza asta. Ce inseamna ciclurile memoriei?) Ai sunat si dupa vreo ora de suspans – ca femeia de la telefon nu stia daca e sau nu – ti s-a confirmat ca da, este un aparat foto, ca da, poti sa te duci sa-l iei de acolo cand vrei.
L-ai recuperat in drum spre gara si ai ajuns acolo cu o ora inainte de plecarea trenului. Ai luat bilet. Ai manacat o pizza (cam ciudata, de fapt doar o bucata) la Spring. Ai citit 20 de pagini din Cutia neagra – Amos Oz. Pe care ai terminat-o – desi lunga – in tren pana in Roman. Ai mai si dormit in tren. Ai ascultat si muzica in castile telefonului (mare parte din coloana sonora la Tango facuta de Lalo Schifrin).
Ora 21. Gara provinciala in Roman. 55 de minute de asteptare. 3 ture in jurul garii – cu trolerul – incheiate in singura bodega din zona. Sa incepi sa citesti Marguerite Duras – Ochi albastri, parul negru in bodega aia cu vreo 4 muncitori in diferite stari bahice, cu o muzica populara (interpretata la o clapa semi-pro) care iesea din niste boxe putin cam mari pentru locul ala, inganata de un co-localist, cu un Bergenbier la 1,8 RON (lumea s-a obisnuit repede acolo cu noul leu) e un mod cel putin interesant (insa unicul rezonabil daca nu vrei sa ingheti afara) sa-ti petreci cele 55 de minute de asteptare pana la venirea personalului.
Gara pustie la venirea trenului. Ai de mers doar 2 statii, la a treia cobori. 20 de min. Nu ti-e somn, nu citesti. Mai butonezi ceva la telefon sa prinzi Europa FM. Oare pe ce frecventa emite in Neamt? Dar in Iasi? Ca acolo se cam intersecteaza frecventele. Sa vezi tu cum se intersecteaza garile: una, doua, unde e a treia? Parca a mers cam mult trenul asta. N-ai vazut garile luminate. Parca a oprit intr-una, in a doua o fi oprit sau nu. Ei, lasa, uita-te pe geam ca o sa recunosti locurile. Dar nu le recunosti… Hm. Uite o gara. Nu, hm, n-are cum sa fie … cum s-o fi chemand? Asta e gara de dupa … Fac … Cum s-o ratezi? In fine.
… Lasi garile sa curga pe langa tren.
Un navetist te tine de vorba de acolo pana la Pascani ca sa nu te enervezi prea tare. Vezi luminile celui mai apropiat oras de dupa. Ai gasit un taxi liber in gara. 35 RONI (si astia de aici s-au obisnuit usor cu leul greu). In 25 de min – 20 de km de drum cariat. Aproape miezul noptii. In sat si cainii au adormit. De obicei la ora asta mai oprea cate o masina (particulara sau taxi din Bucuresti de la aeroport) la vecinii de vizavi care lucrau (pe dolari) prin Israel sau Germania in anii trecuti. Pe Realitatea incep stirile de la ora 12.
Completat sub: MacAcasa, MacCartile, MacLumi intersectate, MacMuzica, MacTango, MacWor(l)ds
[...] Amintiri din vacanta 1: Cutia neagra a unui inceput de vacanta [...]
[...] Amintiri din vacanta 1: Cutia neagra a unui inceput de vacanta [...]
Nu pot sa cred c-ai intrat in bodega aia din Roman:O
Se cheama Genesis si eu oricat mi-as chinui neuronii nu pot sa-mi dau seama de unde ar fi avut patronul respectiv revelatia denominativa,ca de la Genesis the English band nu prea cred…
Cand stau pe peron ma gandesc doar ca n-as pune niciodata degetul mic de la piciorul stang in locul ala:)) But never say never:)) Poate totusi in niste circumstante similare m-as risca:D
@Ramona: Fain ca mai citeste cineva pe blogul asta desi ultimul post e de prin vara.
Despre crasmele din gari nu am ce sa spun decat atunci cand sunt in disperare de cauza (frig, sete, plictiseala mare) mai intru chiar si asa cu gandul ca e interesant sa mai vad un astfel de loc unde stau tot oameni.